„În noaptea lumii, să atingi mâna lui Dumnezeu”

În noaptea lumii, să atingi mâna lui Dumnezeu
Publicat: 23/12/2018, 19:19
Actualizat: 09/01/2020, 02:29

În inima Grădinilor Vaticanului, lângă Fântâna Vulturului, în mănăstirea Mater Ecclesiae (Maica Bisericii), trăiește și se roagă Papa Emerit Benedict al XVI-lea, de când și-a schimbat încălțările roșii de la Prada cu sandalele de monah.

Acolo stă și reflectează și se roagă marele teolog („filosoful lui Dumnezeu”), inflexibilul prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței (fără rigoarea căruia, predecesorul său, Ioan Paul al II-lea, nu s-ar fi putut avânta deasupra dogmei), Panzerkardinalul detractorilor săi, expresivul interpret al lui Mozart.

De când, în 2013, s-a retras din Scaun, Benedict „s-a cufundat în Dumnezeu”, cum cu căldură constată Papa Francisc, de câte ori îl vizitează. Citindu-i scrierile post-pontificale, Sfântul Părinte în exercițiu a găsit formula care să definească existența predecesorului său – „teologie în genunchi” – contrazicându-i pe cei care îl considerau mai degrabă un gânditor decât un trăitor.

S-au întâlnit vineri seară, pentru ca, potrivit obiceiului instituit în ultimii ani, să-și facă urările de Crăciun. Francisc a venit încărcat ca un Mos Crăciun. În instantaneele suprinse pe 21 decembrie se vede, într-un colț, celebrul pian de care Papa Emerit nu se desparte, deși nu i-a mai ridicat de multă vreme capacul.

Înaintea acelui Consistoriu în care, în fața a 70 de cardinali stupefiați, și-a anunțat retragerea, în limba latină („pentru că tot ce e important se exprimă în latină”), definise cuînfricoșareproblema fundamentală a momentului istoric pe care îl traversăm: „Dumnezeu se retrage din orizontul oamenilor”, se stinge lumina Lui și năvălește întunericul dezordinii.

Înțeleg mai bine astăzi cuvântul lui Benedict al XVI, rostit cu puțină vreme înainte de întronizarea lui Francisc: „Credința nu e nimic altceva decât, în noaptea lumii, să atingi mâna lui Dumnezeu și, în tăcere, să auzi cuvântul, să vezi lumina”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Nu folosi acest obiect din camera de hotel. Riști să pleci acasă cu boli serioase
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ed Sheeran a făcut senzație la București! Ce surpriză de proporții le-a pregătit fanilor: ”Nu-mi...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cel mai recent truc promovat în online pentru prevenirea ridurilor: masajul